Scenariul vieții grele

Deutsch

O anumită tărie de a duce lucrurile dificile la capăt, în ciuda obstacolelor sau a rezultatului uneori incert, este absolut necesară în viață. Fără puterea de a întâmpina dificultățile și de a nu ne lăsa copleșiți de ele, rar putem ajunge acolo unde ne dorim. Cu cât obiectivele noastre sunt de mai lungă durată, cu atât mai mult avem nevoie de această forță de a face față greutăților, frustrărilor sau stărilor de incertitudine.

Cu toate acestea, puterea de a răzbate are o limită. Această capacitate încetează să mai fie o putere care lucrează în folosul nostru și devine o slăbiciune, atunci când relația dintre ceea ce câștigăm și prețul plătit pentru ceea ce obținem, nu mai este una echilibrată. Am avea atunci nevoie să ne dăm seama că drumul a devenit prea anevoios, că ne consumă mult prea mult psihic sau fizic, în raport cu ceea ce căutăm să atingem. Am avea nevoie să realizăm că ceea ce obținem nu ne mai face să ne bucurăm de împlinire, ci că lasă în urmă mai degrabă impresia de sacrificiu.

Scenariul vieții grele spune că existența pe care o ducem trebuie să fie cu necesitate una grea, că ea cere în permanență sacrificii și că totul se obține prin luptă. Când scenariul vieții grele e atât de adânc înrădăcinat în noi încât nici măcar nu-l mai sesizăm, ne găsim invariabil, iar și iar, în același gen de situații de viață, care ne aduc mai multă suferință și nefericire, decât satisfacții sau bucurii. Indiferent de ce credem noi că urmărim sau că ne dorim.

Învățat în familia de origine, de obicei în relația cu părinții, scenariul vieții grele devine cu timpul un mod de funcționare familiar și cunoscut. Atât de familiar, încât pentru un copil crescut într-un astfel de mediu, poate fi un lucru foarte dificil să-și modeleze viața de adult după un cu totul alt tipar. Poate va încerca, dar experiența ne arată că de multe ori, un copil care a crescut cu un tată alcoolic își va alege ca adult, un partener cu o anumită formă de dependență (alcool, droguri, jocuri de noroc, muncă), așa cum un copil căruia încrederea i-a fost sistematic trădată de părinți, ca adult se va regăsi adesea în parteneriate cu persoane neloiale.

Nu e vorba aici de nicio „atracție”. Nu „atragem” evenimente nefericite sau întâlniri ghinioniste, încercări „trimise” de destin. În scenariul vieții grele, sentimentul de familiaritate poate fi foarte înșelător. Sentimentul de familiaritate e cel care ne face să alegem sau să ne creăm, fără să ne dăm prea bine seama, exact acele situații și exact acele relații sociale care, într-un mod aproape inevitabil, ne vor conduce în mod repetat spre nefericire. Și care astfel, ne vor confirma de fiecare dată faptul că viața trebuie să fie cu necesitate grea.

E posibilă eliberarea de acest scenariu? De multe ori, spațiul interior pentru schimbare nu se deschide decât atunci când ne-am depășit o anumită limită a suferinței. Această limită e pur subiectivă și depinde de fiecare în parte. Nu există o unitate de măsură universală și în niciun caz nu se stabilește prin raportare la alții. Nu e un lucru ușor nici măcar să ne dăm seama că am trecut-o, tocmai pentru că scenariul vieții construit după principiul suferinței și al sacrificiului presupune lipsa multor granițe sănătoase. Le oferim mult credit situațiilor sociale și relațiilor, înainte ca acestea să facă vreo dovadă reală a potențialului lor, înainte să le testăm cu adevărat realitatea. E multă idealizare, credulitate și nerăbdare în acest scenariu.

Nu de puține ori, limita ni se impune cu forța, în urma unei boli, a unui accident, a unei pierderi, în orice caz, în urma unei întâmplări traumatice. Abia un astfel de eveniment ne face să ne întrebăm: cum am ajuns în această situație? Cum am contribuit la ea? Și abia odată cu aceste întrebări se deschide și posibilitatea unei schimbări.

Modificarea scenariului de viață grea nu e un lucru simplu, tocmai pentru că încercăm să schimbăm ceva după ce am funcționat 30, 40 de ani sau poate chiar mai mult în acest fel. Procesul transformării poate fi însoțit de stări de tulburare, de teamă, chiar și de furie pentru timpul și ocaziile pierdute. Dar în același timp, urmat cu răbdare și blândețe într-un cadru terapeutic, poate fi un drum extrem de eliberator. Lucrurile trecute pot fi resemnificate, iar canalele de energie psihică blocate până atunci în vechiul tipar pot fi eliberate și investite în moduri mai inteligente și mai sănătoase pentru noi. Putem învăța să ne chibzuim mai bine resursele, să ne evaluăm mai bine potențialul și tot ceea ce putem face, putem învăța să vedem că există și alte căi și să realizăm că modul în care trăim depinde în mare parte de noi.

Recomandare de lectură:
Salman Akhtar, Sursele suferinței. Frica, lăcomia, vinovăția, înșelarea, trădarea și răzbunarea, Ed. Trei, Bucureşti, 2018